Obiectul reprezintă un ou încondeiat cu ceară de albine, golit de conținut printr-un orificiu și colorat cu vopsea industrială neagră, roșie și galbenă. Decorul central, dispus orizontal este realizat printr-o alternanță de motive geometrice, pictate în roșu, negru și galben, intercalate de linii paralele albe. La fiecare capăt al oului este amplasată o stea cu șase raze colorate cu roșu, respectiv galben. Pictarea se realiza prin scufundarea oului în culorile încălzite în care se adăuga piatră acră, pentru fixare. Ulterior oul, introdus în cuptorul încălzit era șters de ceară și impermeabilizat prin ungere cu ulei vegetal.

În antichitate oul roșu era considerat simbol al creării Cosmosului. Preluat de creștini, obiceiul decorării ouălor de Paști are strânsă legătură cu sângele - moartea și învierea lui Iisus Hristos, creatorul lumii creștine. În lumea satului tehnica decorării ouălor cunoaște o explozie de motive decorative, de la cele mai simple (monocrome), până la cele mai complexe, denumite „ouă muncite”, decorate pe toată suprafața cu o mare diversitate de ornamente, inspirate din mediul înconjurător. Pe fondul în tonuri de brun, decorul se desfășoară în registre distincte, dispuse longitudinal, sub forma unui brâu încadrat de 2 medalioane. Brâul este decorat cu o ghirlandă cu frunz. Cele 2 medalioane sunt decorate cu câte o floare cu petale hașurate și margini franjurate, dispuse central, ce înscriu câte un romb cu 5 cruci gamate, 4 albastre și una roșie în mijloc. Pe banda mediană se regăsește inscripția, cu anul în care a fost încondeiat oul. Cromatică: maro-brun, galben, albastru, verde, roșu.

Vas bitronconic cu capac, decorat cu cercuri paralele și concentrice în urma confecționării la strung.

cană de vin

Parte componentă a unor podoabe mai complexe - „lanțuri cu inele”, purtate pentru protecție și prestanță, pentru a arăta comunității cinstea femeii, dar și la podoaba specifică costumului pădurencelor, numită „chei pe chici”, în fapt o bucată de piele peste care sunt montate mici plăcuțe din aramă, turnate în tipare, împodobite cu nasturi colorați și de care se atârnă atât inele, cât și chei, legată sub centură, pe șold. Inelele erau primite de viitoarea nevastă de la mamă, soacră sau și le procura singură de la târg. Podoabele se purtau doar la tinerețe, până pe la 30 de ani, când femeia schimba cămașa roșie (însemn al tinereții) cu cămașa neagră (însemn al maturității și al bătrâneții). Erau purtate zi de zi, pentru protecție, atunci când nevasta mergea la pădure cu mâncare pentru bărbatului său. Zgomotul produs în mișcare de cheile și inelele de pe lanțuri speriau jivinele pădurii. De asemenea, se purtau la sărbători pentru a acompania muzica și dansul de la horă, ca niște zurgălăi. Decorul inelului se desfășoară pe banda inelului, mai bogat în partea frontală și mai simplu în rest. Ornamentele gravate sunt dispuse în 3 chenare cu laturile zimțate. În chenarul central se distinge o cruce în X gravată, cu 4 puncte, încrustate în ciclamen și un punct albastru în centru. În chenarele laterale sunt gravate reprezentări avimorfe stilizate cu corpul marcat din loc în loc cu puncte încrustate în ciclamen și albastru. Restul benzii inelului este decorat cu o linie în zig -zag, gravată. Cromatică: culoarea naturală a metalului, ciclamen, albastru.