Parte componentă a unor podoabe mai complexe - „lanțuri cu inele”, purtate pentru protecție și prestanță, pentru a arăta comunității cinstea femeii, dar și la podoaba specifică costumului pădurencelor, numită „chei pe chici”, în fapt o bucată de piele peste care sunt montate mici plăcuțe din aramă, turnate în tipare, împodobite cu nasturi colorați și de care se atârnă atât inele, cât și chei, legată sub centură, pe șold. Inelele erau primite de viitoarea nevastă de la mamă, soacră sau și le procura singură de la târg. Podoabele se purtau doar la tinerețe, până pe la 30 de ani, când femeia schimba cămașa roșie (însemn al tinereții) cu cămașa neagră (însemn al maturității și al bătrâneții). Erau purtate zi de zi, pentru protecție, atunci când nevasta mergea la pădure cu mâncare pentru bărbatului său. Zgomotul produs în mișcare de cheile și inelele de pe lanțuri speriau jivinele pădurii. De asemenea, se purtau la sărbători pentru a acompania muzica și dansul de la horă, ca niște zurgălăi. Decorul inelului se desfășoară pe banda inelului, mai bogat în partea frontală și mai simplu în rest. Ornamentele gravate sunt dispuse în 3 chenare cu laturile zimțate. În chenarul central se distinge o cruce în X gravată, cu 4 puncte, încrustate în ciclamen și un punct albastru în centru. În chenarele laterale sunt gravate reprezentări avimorfe stilizate cu corpul marcat din loc în loc cu puncte încrustate în ciclamen și albastru. Restul benzii inelului este decorat cu o linie în zig -zag, gravată. Cromatică: culoarea naturală a metalului, ciclamen, albastru.

Aurel Costa

Parte componentă a unor podoabe mai complexe - „lanțuri cu inele”, purtate pentru protecție și prestanță, pentru a arăta comunității cinstea femeii, dar și la podoaba specifică costumului pădurencelor, numită „chei pe chici”, în fapt o bucată de piele peste care sunt montate mici plăcuțe din aramă, turnate în tipare, împodobite cu nasturi colorați și de care se atârnă atât inele, cât și chei, legată sub centură, pe șold. Inelele erau primite de viitoarea nevastă de la mamă, soacră sau și le procura singură de la târg. Podoabele se purtau doar la tinerețe, până pe la 30 de ani, când femeia schimba cămașa roșie (însemn al tinereții) cu cămașa neagră (însemn al maturității și al bătrâneții). Erau purtate zi de zi, pentru protecție, atunci când nevasta mergea la pădure cu mâncare pentru bărbatului său. Zgomotul produs în mișcare de cheile și inelele de pe lanțuri speriau jivinele pădurii. De asemenea, se purtau la sărbători pentru a acompania muzica și dansul de la horă, ca niște zurgălăi. Decorul inelului se desfășoară pe banda inelului, mai bogat în partea frontală și mai simplu în rest. Ornamentele gravate sunt dispuse în 3 chenare cu laturile zimțate. În chenarul central se distinge o cruce în X gravată, cu 4 puncte, încrustate în ciclamen și un punct albastru în centru. În chenarele laterale sunt gravate reprezentări avimorfe stilizate cu corpul marcat din loc în loc cu puncte încrustate în ciclamen și albastru. Restul benzii inelului este decorat cu o linie în zig -zag, gravată. Cromatică: culoarea naturală a metalului, ciclamen, albastru.