În antichitate oul roșu era considerat simbol al creării Cosmosului. Preluat de creștini, obiceiul decorării ouălor de Paști are strânsă legătură cu sângele - moartea și învierea lui Iisus Hristos, creatorul lumii creștine. În lumea satului tehnica decorării ouălor cunoaște o explozie de motive decorative, de la cele mai simple (monocrome), până la cele mai complexe, denumite „ouă muncite”, decorate pe toată suprafața cu o mare diversitate de ornamente, inspirate din mediul înconjurător. Pe fondul în tonuri de brun, decorul se desfășoară în registre distincte, dispuse longitudinal, sub forma unui brâu încadrat de 2 medalioane. Brâul este decorat cu o ghirlandă cu frunz. Cele 2 medalioane sunt decorate cu câte o floare cu petale hașurate și margini franjurate, dispuse central, ce înscriu câte un romb cu 5 cruci gamate, 4 albastre și una roșie în mijloc. Pe banda mediană se regăsește inscripția, cu anul în care a fost încondeiat oul. Cromatică: maro-brun, galben, albastru, verde, roșu.
Romanian Peasant Museum

Luța Florina

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.