ASTRA National Museum Complex
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, martir creștin din cetatea Tesalonic, sfânt militar din secolul al III-lea, este reprezentat în veșminte de cavaler, de culoare verde și brună închisă, cu armură, călare pe un cal roșu vermillon, cărămiziu. Sfântul îl invinge în luptă pe un păgân, dușman al creștinilor, ucigându-l cu lancea, din mâna dreaptă. Sfântul poartă peste veșminte o pelerină stacojiu-acajou, fluturând. Păgânul este reprezentat îmbrăcat cu haine de oștean luptător, căzut la pământ și învins de Sfântul Dimitrie. Păgânul este gladiatorul Lie, pe care, de fapt, l-a ucis Sfântul Dimitrie nu cu fapta, ci cu rugăciunea ajutându-l pe Nestor să-l omoare. Se face referire imagistic la războiul nevăzut. Întreaga tematică iconografică este încadrată pe laterale de un chenar decorativ fitomorf, format dintr-o bordură lată verde kaki de ghirlandă, cu flori roșii vermillon, cu frunze și lujeri. Cromatica este armonioasă, autumnală și ușor-întunecată; roșu vermillon, roșu stacojiu-acajou, gri petrol, bun, bej, verde-praz, kaki, verde spanac-avocado, alb și negru. Icoana este specifică centrului de la Lancrăm, Valea Sebeșului. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sfântul Dimitrie. Desenul este rafinat, cromatica armonioasă. Icoana este datată 1866 și face parte din Colecția Brăiloiu.
Unknown artist