ASTRA National Museum Complex
Mântuitorul Iisus Hristos este reprezentat, așezat fiind pe mormântul devenit masa de altar, unde se săvârșește Sfânta Jertfă. Din coasta străpunsă de suliță, pornește o coardă de viță-de-vie, încărcată cu frunze și ciorchini de strugure. Aceste mlădițe reprezintă apostolii, care au propovăduit Sfânta Evanghelie a Lui Hristos. Ultimul ciorchine este stors de palmele Mântuitorului Iisus Hristos în Potirul Sfintei Împărtășanii. Este momentul Sfintei Euharistii! Domnul Iisus Hristos este îmbrăcat doar cu acoperământul în jurul mijlocului și a coapselor, așa cum era pe cruce răstignit. Țesătura din jurul mijlocului și a coapselor este de culoare verde închis, înspre gri antracit. Vița-de-vie reprezintă comuniunea între Dumnezeu și oameni. Durerea, jertfa, asumarea, dăruirea totală sunt prezente pe Chipul Mântuitorului. Tulpina viței-de-vie are ciorchini de strugure. Axa de semnificații este: sângele, strugurele, vinul. Mormântul, Masa de Altar au adeseori imaginea de ladă de zestre. Mormântul este pictat cu ralb, ocru și verde închis-gri antracit, ornamentat cu elemente decorative geometrizante rotunjite, liniare șerpuitoare și alungit-ovoidale. Fondul este alb, în registrul superior și galben-ocru, în registrul inferior. Vița-de-vie este reprezentată și de frunze verzi și albastre-gri, alăturându-se armonios cu 3 ciorchinii de struguri galbeni-aurii și 12 ruje roșii, stilizat sugerate, din ghirlanda de elemente decorative fitomorfe, care încadrează întreaga compoziție. Cromatica este armonioasă: roșu vermillon, verde brad-gri, albastru-gri, alburiu, galben-ocru-muștar, alb, negru. Icoana este de Nicula. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos.
Unknown artist