ASTRA National Museum Complex
Maica Domnului Îndurerată este pictată în proporție obișnuită la această tematică iconografică, ocupând două treimi din suprafața icoanei. Poartă un maforion negru, căptușit cu interiorul albastru-regal deschis cu valuri albe luminoase, cu cele trei stele bronzii și bordură dantelată bronzie, cu sacos roșu vermillon. Are bordura bronzie și dantelată cu auriu. În dreapta, este redat Mântuitorul Iisus Hristos răstignit pe cruce, simbolizând jertfa, patima, durerea, tristețea Maicii Fiului Lui Dumnezeu. În registrul superior, este Dumnezeu-Tatăl Binecuvântând, având aureola triunghiulară, reprezentând Sfânta Treime. Fondul icoanei este văzduhul verde văratic de Duh Sfânt, în registrul superior și rozaliu de apus în spațiul din josul icoanei. Cerul verde este bogat ornamentat cu elemente astrale albe și roșii. Cromatica este armonioasă: negru, roșu vermillon, galben chihlimbar, orange, ocru, albastru regal, cobalt-ceruleum, verde brad, bronziu, auriu, alb. Inscripția din româno-chirilică se traduce MP Maica Domnului IC XC Iisus Hristos. Icoana este din Țara Oltului, Șcheii Brașovului.
Unknown artist