1890
Litografie din seria realizată după ciclul de picturi comemorând Lupta pentru independență a grecilor (1821-1829) al pictorului bavarez Peter von Hess (1792-1871). Gravorul este Johann Baptist Kuhn (1810-1871). Ediția de la Brăila a apărut în tipografia Anteia Tipo-Lithografie P.M. Pestemalgioglu, în 1890 (vezi inscripționarea, în dreapta, jos, sub chenar: „Tipo. Lith. P. M. Pestemalgioglu, Brăila, 1890”). Planșa, a 31-a din serie, poartă titlul Guras îi nimicește pe dușmani la Marathon (Ο Γούρας καταθραύει τους εχθρούς περί τον Μαραθώνα), scris în neogreacă (chenar, sus), germană (chenar, jos: Gouras siegt bei Marathon), franceză (chenar, dreapta: Gouras est vainqueur a Marathon), engleză (chenar, stânga: Gouras conquers at Marathon). Imaginea centrală este încadrată de un chenar dublu, în interiorul căruia se află titlul în cele patru limbi. Chenarul titlurilor, așezat în mijloc, este decorat cu simboluri otomane (arme, fes, cască, steaguri) pentru titlul de sus (greacă), evocări ale navigației (vâsle, ancoră, vele) pentru titlul de jos (germană), simboluri religioase (cruci, stindarde, mitră) pentru cel din dreapta (franceză) și simboluri evocând mișcarea revoluționară greacă (steag, arme, cască) pentru cel din stânga (engleză). Sub chenar se află legenda în neogreacă. Traducere: „Guras (Giannis Gouras, 1771–1826), cu 800 de însoțitori, rezistă pe înălțimile stâncoase de lângă Marathon, pe 16 iulie 1824, împotriva a 2000 de ieniceri sub comanda lui Derviș, Pașă al Vidinului și al vilaietului Rumeliei, și învinge.”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.