
Unknown artist
Icoana „Sf. Arhanghel Mihail” este o icoană pictată pe lemn în sipet. Arhanghelul Mihail este reperezentat tânăr, în picioare, în ținută militară și cu aripi. În mâna dreaptă are o sabie pe care este inscripționat anul 1774 iar în mâna stângă are pocalul tămăduirii. Culorile folosite în reprezentarea veșmintelor sunt verde, albastru, roșu și argintiu. Aripile sunt reprezentate în culoare verde smarald. Aureola are fundalul verde iar peste acesta sunt realizate motive vegetale de culoare roșie și argintiu. Fundalul icoanei, în partea superioară, are un desen pregătitor cu motive vegetale, incizat în grund. Culoarea folosită la realizarea fundalului superior este auriu si maro acestea fiind date peste un bolus de culoare roșie. În partea inferioară fundalul este de culoare albastră peste care s-au realizat motive vegetale de culoare verde. Pe interior rama este sculptată în relief cu motivul funiei iar în partea exterioară este pictată cu motive geometrice. Cromatica: roșu; verde; albastru; negru.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.