Icoana îi reprezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Mântuitorului Iisus Hristos, îmbrăcat într-un himation sau o sarică de păr de cămilă, încins la brâu, sacos siena arsă și cu o mantie de culoare maro închis înspre negru. În mâna stângă ține un steag roșu, cu două cruci albe. Roșu este culoarea muceniciei și a jertfei, iar negru este culoarea pocăinței și a pustnicilor. Cu mâna dreaptă ține un copac modelându-i tulpina. Are chipul îndurerat, trist și îngândurat și are aureola ca razele unui soare. Fondul este gri-vernil. Întreaga tematică iconografică este încadrată într-un chenar decorativ geometrizant, un chenar liniar exterior, ca de ramă, galben-ocru. Inscripția din româno-chirilică este tradusă Sf Ioan Botezătorul. Două elemente sunt mai deosebite și atrag atenția, în mod excepțional: soarele din aureola sfântului, fiind Înaintemergătorul Mântuitorului Iisus Hristos soarele dreptății și copacul îndoit, prin puterea de fier a pocăinței pustnicești a Sfântului Ioan Botezătorul, numit cel mai puternic dintre oameni. Desenul este foarte sigur și detaliile realizate minuțios, trăsăturile chipului fiind foarte expresive și pictate cu măiestrie. Cromatica este armonioasă: brun, acajou, cafeniu, negru, gri-vernil, roșu vermillon, negru, alb.
ASTRA National Museum Complex

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.