Icoana reprezintă Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Pruncul Iisus, nu este înfășat în scutece, este un copilaș mai măricel, care are în dreapta pe Maica Domnului și pe Dreptul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, iar în stânga cei trei magi, venind cu daruri. În registrul superior este steaua cea călăuzitoare, aducătoare de vestea cea bună. În registrul superior îndepărtat sunt un păstor cu o oiță, căreia îi cântă din fluier și doi îngeri care deschid Cerurile pentru a pătrunde steaua călăuzitoare și aducătoare de veste bună. Este o alternanță cromatică de gri, brun-bronziu, alb, petrol și albastru bleu-ciel. Cerurile sunt deschise. Registrele se întrepătrund armonios. Cromatica este armonioasă: gri, brun-bronziu, alb, petrol și albastru bleu-ciel. Inscripția din româno-chirilică se traduce Nașterea Lui Iisus Hristos ICXC. Icoana este pictată în Laz, Valea Sebeșului. Ceea ce este indedit și deosebit la această icoană este chenarul decorativ geometrizant format dintr-o linie șerpuită albă, împrumutată parcă din icoanele de Nicula, aici având semnificația idee de povestire, scriere, ninsoare.
ASTRA National Museum Complex

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.