
Unknown artist
Cănceu piriform prevăzut cu o toartă, gât zvelt și ușor evazat, corpul pântecos, toarta de la gât la diametrul maxim al vasului. Decorul este împărțit în trei registre verticale încadrate în partea superioară și inferioară de linii subțiri și vălurite. Primul registru este decorat cu motive florale și fitomorfe, câte o lalea înflorită intercalată de brăduți stilizați. Al doilea registru este decorat cu trei linii paralele orizontale intersectate de linii verticale. Al treilea registru este decorat cu motive florale reprezentând stilizări ale pomului vieții alcătuit din lalele și vrejuri stilizate. Cromatica: alb și albastru cobalt.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.