Unknown artist
Interiorul unei biserici. În imagine se vede peretele care desparte naosul de altar - iconostasul. Rama iconostasului este realizată din lemn sculptat și strunjit. Iconostasul are trei rânduri de icoane separate de rame cu stâlpi falși, cu decor în torsadă. Ușile împărătești sunt deschise ceea ce ne permite să vedem masa altarului cu șfeșnice și cruci. Pe peretele din spatele mesei este fixată icoana cu Plângerea lui Iisus Hristos. Ușile diaconești sunt pictate cu Arhanghelii Mihail și Gavril. Pe iconostas mai apar Icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Multitudinea de ștergare așezate la icoane, cruci și mese nu ne permite să vedem celelalte teme iconografice. Sus de tot, în mijlocul iconostasului, se înalță Crucea Domnului, având de o parte și de cealaltă Icoana Maicii Domnului și pe cea a Sf. Apostol Ioan. Înfață, de o parte și alta a ușilor împărătești, sunt plasate două tetrapoade (utilizate pentru așezarea icoanelor de hram și de praznic).
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.