
Unknown artist
Maica Domnului îl ține în brațe pe Pruncul Iisus Hristos care are mâinile împreunate în semnul rugăciunii. Maica Domnului arată calea cu mâna dreaptă, deci este Hodighitria. Maica Domnului este înveșmântată în mantie cu maforion roșu vermillon și sacos crem-ocru, cu dungi albe, cu interiorul verde, are peste maforiom aureolă. Maforiomul este împodobit cu motive tradiționale, pe umăr, în combinație cu albastru ceruleum. Pruncul Iisus Hristos este înveșmântat în albastru cobalt, dungat fin cu alb și mânecile sunt verzi, cu interiorul căptușit cu verde și are aureolă. Fondul icoanei este cerul senin alb-albastru bleu-ciel. În registrul inferior este un câmp de ocru-verde. Icoana este încadrată în registrul superior de o ghirlandă de ruje - trandafiri mari roșii, cu semnul zăluței albe șerpuitoare, în mijlocul florii, cu frunze verzi și albastre. Cromatica este armonioasă, tomnatică, specifică Niculei: roșu vermillon, alb, albastru cobalt, verde brad, kaki, auriu, ocru-brun-bronziu, brun, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce MP IC XC Maica Domnului Iisus Hristos. Icoana este de Nicula-Gherla, fiind deosebită prin desenul minuțios, detalile delicate ale veșmintelor și expresivitatea chipurilor, remarcându-se tristețea și profunzimea privirilor, smerenia și aplecarea înspre rugăciune.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.