
Unknown artist
Icoana îl reprezintă pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, traversând Cerurile, în carul de foc, tras de doi cai roșii. Sfântul este îmbrăcat în straie verzi și mantie roșie și mână caii înaripați. Chipul Sfântului Ilie este unul ascetic, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul. În registrul inferior sunt Sfântul Prooroc Elisei, un car tras de doi boi albi. Alături de Elisei este Sfântul Prooroc Ilie, într-o altă ipostază, în peștera de pustnic, fiind hrănit de doi vulturi. Cele două registre paralele, cerul și pământul, sunt despărțite de un lanț din nouri albi, o mandorlă, care lasă Cerurile să se deschidă. Fondul este cerul albastru regal și câmpul verde cu galben, atmosfera fiind îmbogățită și de elemente fitomorfe. Atât cerul, cât și spațiul galben de lumină și grâu, de sub mandorla de nouri albi, sunt ornamentate cu elemente astrale - stele albe și roșii. Compoziția este amplă, dezvoltată pe registre și relații între personaje. Cromatica este armonioasă și luminoasă, veselă și pastelată: albastru regal, verde văratic mușchi de pădure, verde olive, roșu vermillon, cărămiziu, galben chihlimbar, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Sf Ilie Sf Ilie. Icoana este de Țara Oltului. Mandorla de nouri albi, care separă cele două registre ale compoziției iconografice, este de o suplețe picturală deosebită.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.