
Unknown artist
Icoana reprezintă Sfânta Treime. Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul susțin împreună globul pământesc. Dumnezeu-Fiul ține Crucea pe umărul drept. Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul sunt îmbrăcați în veșminte în combinație de roșu vermillon și verde-brad. Sfântul Duh se pogoară prin deschiderea Cerurilor, sub forma porumbelului, cu aripile verzi - verdele fiind culoarea Duhului Sfânt. În registrul superior, fondul icoanei este cerul albastru bleu-ciel senin, cu miezul roșu de lumină. În registrul inferior este un câmp de nouri galbeni de lumină, o mandorlă aurie. Cromatica este luminoasă și armonioasă: roșu vermillon, albastru bleu-ciel, verde-brad, alb, galben- ocru-muștar, alb, negru. În centrul icoanei, în spațiul dintre Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul, sub Pogorârea Sfântului Duh este de asemenea, un câmp de lumină galben-ocru. Icoana este de Nicula. Inscripția din româno-chirilică se traduce IC XC Iisus Hristos Sfânta Treime.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.