
Unknown artist
Este portretul împăratului Franz Josepf al Austriei, din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe al Transilvaniei, marchiz de Moravia, mare voievod al voievodatului Serbiei. Ceea ce este comun icoanelor pe sticlă sunt aceste teritorii, pe care le-a condus, în care a apărut meșteșugul picturii pe sticlă și a icoanelor pe sticlă: Austria, Ungaria, Boemia, Croația, Bucovina, Transilvania, Moravia. Împăratul este îmbrăcat în uniformă militară, cu toate decorațiile și medaliile pe piept, cu tunică albă cu butoni aurii, cu mantie albastră-cobalt, cu căciulă cu pană. Cu mâna stângă ține mânerul sabiei în teacă, la brâu. În registrul îndepărtat, stânga și dreapta, sunt elemente de arhitectură, diferite, neasemănătoare, arătându-se astfel țările din imperiu. Numele împăratului este scris în două medalioane baroce de culoare bronzie, pe cerul albastru. Tematica portretului este încadrată de un chenar decorativ geometrizant, din linii paralele cromatizate alternativ. Rama este decorată foarte frumos, asemenea unui al doilea chenar decorativ. Cromatica: albastru cobalt, verde avocado, orange, alb, brun-acajou. Inscripția este numele împăratului frants josef.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.