Nicorescu, Tiberiu
Hârtia este semnată sub stampă, în dreapta jos (cu creion): „T Nicorescu”. Dimensiunea compoziției lui Nicorescu pare de necuprins. Scena se desfășoară undeva între cer și pământ, în fața unui pian atipic. Instrumentul muzical este susținut pe un singur picior, în stânga. În fața clapelor lui, frontal, sunt două personaje. Bărbatul din stânga are siluetă masivă și pare înmărmurit cu ochii pe clape. Capul îi este protejat cu o cască încornorată. Membrele inferioare nu i se zăresc de sub pian. Al doilea personaj pare feminin. Este orientat spre dreapta. Poartă veșmânt lung și are coafură vâlvoi. Ochii îi sunt înnegriți. Fundalul este animat cu nori. Formele sunt stilizate. Petele sunt transparente, semitransparente și opace. Liniile sunt spontane. Paleta de culoare conține sienă naturală, gri și negru. Contrastele de culoare aplicate sunt: contrastul clarobscur, contrastul simultan, contrastul de calitate. Printre sursele de inspirație ale artistului se numără creația unor pictori faimoși. În cazul de față este vorba despre Francisco de Goya.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.