Brădean, Traian
Lucrarea reprezintă un peisaj cu o întindere de apă. Registrul inferior este compus din două maluri orizontale despărțite de un luciu de apă. Pe malul apropiat, lipsit de vegetație, se află în dreapta un cal deschis la culoare, văzut din pofil, cu corpul îndreptat spre stânga. Pe apă, în stânga, se disting siluetele a două bărci și un personaj în picioare. Malul îndepărtat este dominat de vegetație înaltă a cărei formă formează linia orizontului. Restul compoziției este rezervată cerului. Pensulația este așezată vibrat cu o cromatică compusă din griuri colorate de verde, galben și albastru. Există o semnătură și o datare în stânga jos „TBrădean 1981”. Pe verso, pe șasiu este notat „55x50 9500lei Calica”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.