Ilustrație 10 la poezia “Minunea” din volumul “La Lilieci” de Marin Sorescu
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Ilustrație 10 la poezia “Minunea” din volumul “La Lilieci” de Marin Sorescu

Petruțiu, Liana Maria

CC0 — Public Domain
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Lucrarea reprezintă o ilustrație la poezia „Minunea”, din volumul „La Lilieci” de Marin Sorescu. Ea face parte dintr-un ciclu de 16 compoziții, lucrate în tehnică mixtă pe hârtie. Suportul este dispus pe orizontală. Scena îl surprinde pe Lungu între consătenii săi, pe câmp. Grupul s-a adunat pentru a discuta despre minunea din comuna Bulzești. Siluetele din primul plan sunt reprezentate cu spatele, parțial, celelalte frontal. Oamenii poartă costume tradiționale românești. Picioarele le sunt desculțe. Bărbatul din stânga, sus, are o proteză ce-i înlocuiește piciorul drept și baston. Alături de el stă un câine pestriț. Câmpul este colorat, presărat în depărtare cu vegetație răzleață și gospodării. Formele sunt simple, caricaturale. Petele sunt obținute prin desenare și pulverizare. Contrastele de culoare, aplicate de autoare, sunt: contrastul simultan, contrastul culorii în sine, contrastul complementarelor, contrastul de cantitate. Paleta cromatică conține: galben-verde, verde, turcoaz, albastru, roșu, orange, maron, gri, negru. Lucrarea este datată și semnată cu monogramă în stânga jos, cu pix negru: „LMP 75”.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.