Tănase Gheorghe
Piesa are forma unei troițe miniaturale din lemn, cu un postament cubic, pe fața inferioară , încadrate de un chenar dreptunghiular, și separate de două linii perpendiculare, formând brațele unei cruci, sunt săpate, în negativ, în patru casete, însemnele rituale: tetragrama lui Iisus Hristos: IC XC și verbul grecesc: NHKA (învinge). Partea superioară a piesei este mai îngustă, legătura cu postamentul făcându-se printr-o porțiune teșită, decorată cu solzi. Un alt corp, de formă paralelipipedică(decorat cu romburi și V-uri, dinți de lup)face legătura cu crucea propriu zisă. Aceasta are inscripționate literele IS HS NI KA; pe capete. Central este sculptat motivul funiei răsucite, încadrat de un chenar de puncte incizate. Brațele au același contur fin, iar la întretăierea lor sunt sculptate raze, încadrate în lățimea obiectului. Obiectul nu a fost utilizat niciodată ca pistornic, fiind conceput ca obiect de artă populară, cu funcție exclusiv decorativă.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.