Piesă de mobilier alcătuită dintr-o scândură dreptunghiulară, pe care sunt fixate cinci cârlige din lemn, dispuse echidistant și central pe suprafața plată a scândurii. Are culoarea naturală a lemnului.

Icoana se bazează pe tradițiile picturii niculene, cu o tendință evidentă spre perfecționism. Desenul, deși preia trăsături ale perioadei vechi, este precis, clar, studiat, la fel cromatica și întreaga compoziție. Caracteristice pentru pictura lui Ioan Mureșanu sunt benzile late, dispuse orizontal în partea de sus și cea de jos, cu un motiv în zig zag, dispus pe un fond roșu orange patinat. Verdele intens și patinarea culorilor sunt deasemenea folosite de monah. Între aceste două benzi, este redat Sf Ilie într-un car roșu cu roți aurii, tras de doi cai albi înaripați pe deasupra norilor. Sfântul esre așezat, cu o mână ține hățurile și un bici, cealaltă o are sprijinită de car. Trăsăturile sunt intenționat naive, părul negru, ochii mari, negri, gura roșie. În jurul capului are nimb aurit. Caii au aripi verzi cu roșu, umbrele accentuate, capetele ușor diforme. În partea de jos norii sunt sferici, redați în perspectivă prin numeroase forme minuțios realizate. În partea de sus doar o draperie simplă de nori alingiți ușor. Câmpul este verde intens. Înscripția încadrată în chenar dreptunghiular apare pe porțiune aurită de sub hățuri. Compoziția este echilibrată, studiată, desenul clar, culorile patinate, umbrele accentuate. Paleta cromatică nu foarte variată, dar armonioasă, culorile intense(alb, galben-orange, roșu, verde, negru, gri, auriu), monahul încercând să valorizeze studiul picturii pe sticlă din perioada de înflorire a acesteia. Rama este alcătuită din patru stinghii profilate, tratate cu ulei de nucși ceară dizolvată în petrol, îmbinate oblic la colțuri. Dosul este din placaj băițuit, fixat cu cuișoare metalice.

Interior, casa Tilișca, Sibiu

Tema iconografică este ilustrarea cultului de venerație a Neprihănitei Inimi a Mariei, Primele mărturii ale cultului public apar la Napoli, Italia, în Confraternitatea Inimii Neprihănite a Mariei, fondată de sfântul Ioan Eudes. Sărbătoarea a fost instituită în 1805 iar cultul a fost extins la întreaga Biserică Catolică în 1944. Fecioara Maria este redată conform iconografiei apusene, ținând în mâna dreaptă, în dreptul pieptului, inima, asimilată în același timp unei glastre, din care ies flăcări, pe fondul lor o floare de crin. În loc de coroana de spini amintită îm viziunea sorei Lucia, inima este înconjurată de mici trandafiri albi și roșii. Cu mâna cealaltă face semnul păcii. Este redată bust, cu o năframă albă peste părul despletit. Culoarea ochilor(albaștri) nu este specifică iconografiei bizantine. Înveșmântată cu o rochie roșie peste care are prinsă cu găitane o mantie bleu(influențe austriace). În jurul inimii o zonă luminată, la fel nimbul proiectat pe fondul brun.

Obiectul are formă aproximativ semisferică, fiind dotat cu două mici toarte, opuse ca amplasament. Decorul se află numai în interiorul castronului; acesta cuprinde motive geometrice, vegetale și florale; astfel la interior este trasat un cerc de culoare maro închis iar către buza piesei, la distanțe egale se pot vedea săgeți albastre (în total 6) cu vârful îndreptat către buză (în sus), la baza săgeților aflându-se câte 3 (trei) puncte albastre; între săgeți se află 6 (șase) semicercuri de culoare verde, imitând, parcă, frunzele (motive vegetale); pe fundul plat al strachinii este pictată o frumoasă floare de culoare maro închis având 2 (două) frunze și o tulpină de culoare verde; de asemenea se mai găsesc 5 (cinci) frunze de culoare albastră. Tot decorul este realizat pe fondul angobat; piesa este smălțuită. Partea din spate a obiectului nu este smălțuită. Culorile prezente pe acestă strachină sunt: maro închis, verde, albastru și alb-murdar (culoarea an-gobei).