Vedere generală a satului Cornova, Basarabia, 1931
"Dimitrie Gusti" National Village Museum

Vedere generală a satului Cornova, Basarabia, 1931

Iosif Berman · 1931

CC0 — Public Domain
"Dimitrie Gusti" National Village Museum

Fotografia provine de la cercetarea monografică întreprinsă de Școala Sociologică de la București sub conducerea prof. Dimitrie Gusti în Basarabia, localitatea Cornova, jud. Orhei (azi Republica Moldova, raionul Ungheni), din regiunea deluroasă a Codrului, pe valea Culei, cu 380 de familii de români, atestată documentar la sf. Sec. XVI. În cadrul cercetării s-a realizat al doilea documentar sociologic al Școlii, „Un sat basarabean, Cornova” (operator T. Posmantir, regizori - Em. Bucuța, H. H. Stahl, At.Golopenția) reluat de regizorul Pompiliu Gâlmeanu sub numele de „Cornova - revedere după 60 de ani”. Din echipa care a participat la filmări în 1931 (25 iunie-13 august) a fost prezent din cei 55 de cercetători doar Gh. Focșa, primul director al Muzeului Satului din București. Fotografie, cașerată pe o fișă de carton, cu umătoarele informații: regiune, localitate, titlu (în limbile română, franceză, germană), dată, fotograf. Vedere spre sat din locul de pășunat.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.