ASTRA National Museum Complex
Scena Cinei celei de Taină se desfășoară într-un interior sugerat de elemente arhitectonice, coloane, drapaje din draperii, candelabru-candelă. Interiorul casei este albastru, brun, cu pete albe și draperiile orange și candelabru auriu. În centrul icoanei este Mântuitorul Iisus Hristos binecuvântând mâncarea, la masă, alături de ucenici și apostoli. Cu mâna stângă îl ține aporoape lipit de inima Lui pe Ioan, Apostolul iubirii și cu mâna dreaptă Binecuvântează Cina și pe ucenici. Este Timpul Euharistiei! Pe masă sunt așezate tacâmuri și farfurioare albastre și roșii. Personajele au chipurile expresive, veșmintele personajelor și faldurile feței de masă au volume și drapaje. Compoziția este încadrată de elemente de arhitectură, draperii, coloane, creându-se, astfel, intimitatea Cinei celei de Taină. Totul este concentric, strângându-se în jurul Potirului. Se întrezărește o cruce formată din axa verticală Potirul și candela și cea orizontală - brațele Îmbrățișării Mântuitorului - Dragostea jertfelnică atotcuprinzătoare. Pictura este specifică Țării Oltului. Pe zidul verde din registrul îndepărtat este inscripția în româno-chirilică Cina cea de Taină a Lui IC XC Iisus Hristos. Rama icoanei este pictată cu elemente fitomorfe, vegetale și florale, ghirlande cu flori roșii și galbene-ocru, cu încărcătură decorativă. Cromatica este armonioasă și luminoasă: roșu vermillon, orange, galben-chihlimbar, verde spanac-avocado, albastru bleu-ciel, brun, bej, alb, negru.
Unknown artist