Unknown artist
În antichitate oul roșu era considerat simbol al creării Cosmosului. Preluat de creștini, obiceiul decorării ouălor de Paști are strânsă legătură cu sângele - moartea și învierea lui Iisus Hristos, creatorul lumii creștine. În lumea satului tehnica decorării ouălor cunoaște o explozie de motive decorative, de la cele mai simple (monocrome), până la cele mai complexe, denumite „ouă muncite”, decorate pe toată suprafața cu o mare diversitate de ornamente, inspirate din mediul înconjurător. Pe fondul galben, ornamentul se desfășoară sub forma unui registru transversal și 2 medalioane la extremități. Brâul transversal este compartimentat în medalioane ovoidale, delimitate cu benzi de culoare galbenă și puncte negre, având ca decor flori de mușcată și frunze stilizate. Registrul median este încadrat de frunze stilizate, simple sau trilobate și lalele stilizate. Medalioanele de la extremități au fondul galben și au ca decor motivul moriștii, cu palete triunghiulare, hașurate și simple, alternante cromatic - roșu și maro. Cromatică: galben, maro, verde, roz, negru, roșu
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.