Farfurie adâncă de tip castron, cu corp tronconic și buza dreaptă, verticală și cu muchia buzei subțire și răsfrântă; este angobată pe suprfața interioară cu un strat de humă albă, peste care este pictat cu cornul decorul format din motive motive geometrice dispuse astfel: centrul farfuriei este marcat cu două cercuri mici concentrice, de culoare maro; peretele farfuriei este decorat cu două tipuri de motive: primul este motivul solzilor de pește, dispuși în formă de triunghi, de culoare verde cu câte un punct maro în interior, iar cel de-al doilea motiv este format din trei grupuri alăturate de linii sub formă de semicerc, de culoare roșie și verde, cu o linie punctată maro în partea superioară a fiecărui grup. Aceste motive sunt plasate alternant pe peretele fafuriei și înscrise între două linii circulare maro. Partea superioară a peretelui farfuriei, imediat sub buză, este decorată cu un șir format din linii mici ondulate, de culoare maro. Buza farfuriei este marcată cu o linie spiralată maro iar muchia buzei cu o linie circulară ondulată. Suprafața ornamentată a farfuriei este acoperită cu un strat de smalț transparent. Cromatica: alb, verde, maro, roșu.
Ethnographical Museum of Transylvania

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.