Hrib, Teodor
Imaginea redă într-un desen de linie precisă, vibrată și modulată mai multe personaje desprinse din operele umoristice ale lui I.L. Caragiale. Doi bărbați dispuși spate în spate, cu aspect de siamezi, indică spre stânga și spre dreapta cu brațele drept și stâng ridicate și cu degetele arătătoare evidențiate. Deasupra lor stă scris, în stânga: „Sapientei” și în dreapta: „Pacientei”. În dreptul fiecăruia, redate cu siluete mai mici, sunt alte personaje, în picioare sau așezate, care de asemenea, indică spre anumite direcții. În plan superior trecând pe deasupra jobenului comun al personajelor din centrul de interes, este o șaretă ce se deplasează spre dreapta. Compoziția este dinamică, deschisă și realizată într-un stil vădit caricatural. Lucrarea este semnată, însemnată autograf și datată jos, la margine, cu creion: „Teodor Hrib „Ilustratie la I L Caragiale„ 1978”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.