ASTRA National Museum Complex
Trupul Mântuitorului Iisus Hristos, fiind coborât de pe cruce, este învelit în țesătura giulgiului alb, ca într-o albie sau înfășarea unui prunc. Maica Domnului împreună cu Sfinții Iosif din Arimateea, Nicodim și trei femei mironosițe aducătoare de mir țin în brațe trupul Mântuitorului. Compozițional se creează astfel o imagine concentrică de corabie, cu Crucea Răstignirii ca și catarg, corabia prefigurând Biserica. Giulgiul și îmbrățișarea celor apropiați, uniți întru dragoste și suferință, reprezintă axa orizontală perpendiculară pe Cruce. În spatele Maicii Domnului sunt 2 îngeri apropiați de Crucea Răstignirii. În registrul inferior, doi îngerași îngenuncheați, îmbrăcați în cămăși roșii susțin giulgiul în care este învelit Trupul Mântuitorului și-l coboară în mormânt. Mormântul este reprezentat cu trei niveluri cromatice paralele: roșu, galben, roșu. Compoziția este echilibrată, simetrică și circulară. În registrul superior, lateral stânga, dreapta Crucii sunt două candele aprinse. Cromatica armonioasă și rafinată este alcătuită din albastru regal, roșu vermillon, galben-muștar-ocru, albastru regal, gri, brun-bronziu, alb și negru. Trăsăturile personajelor sunt fin desenate, tristețea și durerea dezvăluindu-se. Icoana este de o complexitate aparte, o frumusețe artistică și estetică rară și de o eleganță rafinată. Inscripția din româno-chirilică se traduce Îngroparea Lui Iisus Hristos IC XC. Centrul icoanei este Maica Domnului îmbrăcată în veșmânt cu maforiom complet negru cu mâinile îndreptate spre a îmbrățișa Trupul Mântuitorului și a noastră a tuturor. Îmbrățișarea Maicii Domnului Îndurerate și Rugătoare este Prohodul Domnului Iisus Hristos.
Unknown artist