Crucea este realizată din două brațe cu capetele alungite și treflate, cel orizontal mai scurt, avînd o scobitură în care e încastrat brațul vertical. Capetele superioare sunt prevăzute cu câte un bumb de mici dimensiuni, aproape sferic, asamblat într-o adâncitură practicată pe fiecare latură treflată.(la fiecare braț au rămas câte doi bumbi). Brațul inferior are o prelungire ascuțită cu care se montează în suport. Crucea este pictată cu o culoare roșu-brun cu chenar alb pe margine(grundul este foarte subțire). Pe o parte este pictată scena Răstignirii, pe cealaltă Botezul Domnului. Datorită murdăriei aderente, a exfolierii stratului pictural, se disting doar ovalurile capetelor lui Isus, a Fecioarei Maria și al Sfântului Ioan Botezătorul, pictate într-o manieră naivă, schematică. În capătul de sus se disting două cruci încadrate în câte un cerc pe fond alb. Suportul prin intermediul căruia se montează crucea în bățul praporelui are o formă de trunchi de con, cu câte o scobitură interioară la ambele capete și un brâu circular proeminent la partea de sus.Suportul are incizate brâuri circulare la capete.
"Dimitrie Gusti" National Village Museum

zugrav

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.