Feszt, Ladislau
Lucrarea este o compoziție simbolică, realizată într-un desen realist, cu linii continue, curbe, așternute cu calm. Imaginea, profund simbolică prezintă în stânga o mână ce ține două flori roșii, probabil maci. Alături, dincolo de o zonă imprimată cu gri ce reprezintă o ciupercă atomică, o mână scheletică pare a se întinde spre cea dintâi. Simbolismul vieții este clar redat prin florile roșii care reprezintă sângele și prin urmare viața. Acestea contrastează cu celelalte două elemente compoziționale făcând trimitere, probabil la ororile celui de-al Doilea Război Mondial. În stânga, jos, într-un chenar alb, este imprimată semnătura artistului și data realizării lucrării: „ FESZT/LASZLO/1962”. Lucrarea este semnată și datată și cu creionul, sub cadrul lucrării, în dreapta, jos: „FESZT LASZLO 1962”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.