Contemporaneitate
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Contemporaneitate

Chirnoagă, Marcel

CC0 — Public Domain
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Lucrarea este o compoziție suprarealistă cu multiple personaje fantastice. În registrul inferior, artistul ne înfățișează bustul încovoiat al unui personaj ce își sprijină capul în mâini. Deși doar ochiul drept este vizibil și larg deschis, se poate citi expresia de încleștare, frică și confuzie a personajului. În frunte personajul are incizată o intrare de cheie, iar în zona parietală a craniului, o deschidere rotundă în jurul căreia gravitează toate celelalte personaje. În mijlocul acestei deschizături un personaj feminin, în nud, toarnă un lichid dintr-o amforă mare. În registrul inferior și cel median, ființe fantastice cu fețe asemănătoare unor măști de gaze deformate, cu trompete prelungi, par a face un zgomot infernal spre protagonistul aflat în agonie. În partea superioară a lucrării, în stânga, un alt personaj suflă într-o trompetă supradimensionată direct în craniul deschis al personajului principal. În partea dreaptă, o femeie acoperită din cap până în picioare, asemeni unei mucenițe, cu palmele împreunate, pare a spune o rugăciune la căpătâiul celui obidit. Alături de ea, așteptându-și rândul la turnat din amfore, sunt alte două femei în nud. Artistul a dorit să sugereze prin această lucrare, lupta omului cu lucrurile negative din jurul său, din societate, care sunt infinit mai multe și mai zgomotoase decât cele bune, reliefate aici prin prezența rugăciunii unei femei. Desenul este precis, minuțios cu multiple zone de hașură. Contrastul de luminozitate conferă imaginii un aspect suprarealist prin excelență. Lucrarea este semnată în partea dreaptă, jos, cu creionul: „MChirnoagă” și nedatată.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.