Chirnoagă, Marcel
Lucrarea este o compoziție suprarealistă, în alb-negru, cu multiple personaje fantastice. În registrul inferior zărim capul personajului principal care se sprijină în cele două mâini, cu ochiul drept acoperit de palmă iar cel stâng deschis larg, cu nasul lung și ascuțit și postură aplecată spre înainte. De pe chipul acestuia se poate citi un sentiment de groază amestecat cu incertitudine și confuzie. Craniul acestuia are în zona parietală o deschidere rotundă din care se înalță spre registrul superior al lucrării, trei siluete feminine, una frontal și două în semiprofil, spre stânga și spre dreapta. Femeile sunt reprezentate în nud iar pe cap par a avea cununi din câte trei pene. În dreapta protagonistului zărim o bufniță ce stă pe capul unui porc spinos, care, la rândul lui, stă pe capul unui umanoid ce pare a țipa de durere. Dedesubtul acestuia, în plan apropiat, se află o altă ființă hibridă. În stânga personajului predomină figuri ce cântă la instrumente (o mandolină, un contrabas), un cântăreț vocal, dar și o ființă fantastică ce are o trompetă ca prelungire a nasului. Deasupra lor, un drac în zbor pare a ținti cu arcul spre centrul creierului protagonistului. Desenul este realizat realist, minuțios, cu linii continue, sigure ce descriu forme inspirate din realitate dar adaptate la o altă dimensiune plastică de gândire. Lucrarea este semnată cu creionul, în partea dreaptă, jos: „Mchirnoagă” și nedatată.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.