
Unknown artist
Farfurie adâncă de tip castron, cu corp tronconic, buză îngustă dreaptă și muchia buzei evazată; piesa este modelată la roata olarului nefiind angobată. Decorul este realizat cu angobă albă și maro, prin pictare cu cornul și cu pensula și se compune din motive geometrice (linie spiralată și grupuri de linii paralele crescătoare și descrescătoare, albe, în registrul de pe fundul farfuriei; motive spiralate și grupuri de linii paralele curbe, linii circulare, patru grupuri de puncte sugerând un motiv floral, două dungi maro, pe peretele și buza farfuriei). Cromatica: maro, alb, pe fondul lutului ars. Fața ornamentată este acoperită cu un strat de smalț transparent subțire.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.