Hrib, Teodor
Suportul este dispus pe verticală. Compoziția pune la olaltă patru cartușe cu scene diferite. Unul dintre ele domină câmpul și este așezat superior. Celelalte trei sunt imprimate dedesubt, aproape o patrime din întreg. Superior este reprezentat un interior cu aspect de cușcă și texturi metalice. El este animat de forme spațiale decorative, tonice cromatic și dinamice. Restul scenelor sunt bizare și grotești. Surprind personaje imaginare, combinații de specii existente în mediile de viață de pe planeta Pământ: pasăre cu corp de pește, cioc de reptilă, coarne și copite de țap, aripi cap uman, ochi de om; taur cu ochi de insectă, urechi de om, bot de maimuță; om cu trup de câine și urechi de felină. Paleta cromatică cuprinde: galben, orange, roșu, albastru, turcoaz, maron, gri, negru. Contrastele de culoare, aplicate de autor, sunt: contrastul culorii în sine, contrastul simultan, contrastul clarobscur. Lucrarea este semnată și datată pe latura stângă, mijloc, cu creion gri: „THrib '95”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.