Laurent, Cars
Ilustrația este realizată pentru comedia în cinci acte a lui Molière, bazată pe legenda lui Don Juan, după un desen de François Boucher (n. 1703 - d. 1770). În centrul lucrării, stând pe un mormânt este statuia unui comandant, îmbrăcat cu armură și cu mâna dreaptă în șold. Acesta privește spre dreapta, către Dom Juan, care la rândul său privește spre statuie. În stânga, jos, slujitorul Sganarelle este căzut la podea, aruncând o privire peste umăr stăpânului său. În spate, în dreapta este o intrare flancată de coloane iar deasupra și în stânga sunt perdele. Imaginea este realizată în alb-negru în stil specific secolului al XVIII-lea, cu atenție la detalii și cu o distribuție judicioasă a zonelor de lumină și de umbră. Ilustrația este semnată imprimat în stânga și în dreapta, jos, sub cadru: „Inv.et dessiné par F. Boucher; Gravé par Lau.Cars.”
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.