
meșter neidentificat · 1723
Cană de formă tronconică, cu talpă tronconică, capac ușor bombat, buton format din discuri suprapuse și șarnieră în formă de palmetă. Corpul este împărțit în trei registre orizontale prin două benzi circulare incizate. Corpul este fațetat cu suprafețe dreptunghiulare, cu capete triunghiulare, scoase în evidență prin ciocănire. Registrul inferior și cel superior al corpului este decorat cu linii ondulate prin ciocănire, alternate cu frunze. Toarta în formă de S este decorată prin turnare cu motive vegetale și cu motive antropomorfe, cu vrejuri de viță de vie, completate cu figura unui muzician și cu o figură feminină nudă. Capătul inferior al torții este decorat cu un scut stilizat. Pe corpul cănii se află o inscripție gravată cu litere antiqua, referitoare la confecționarea cănii: GABET / TONCH SCHUN. SC. / 1723. Pe talpa cănii este lipit o etichetă referitoară la proveniența cănii: Polyáni Birró / Albert, / m[agyar] k[irályi] ministeri / tanácsos ajándéka.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.