Lucaci Băiaș, Ethel
Stampa este realizată în alb-negru în tehnica xilogravurii. Compoziția realizată într-un desen geometric, are un caracter decorativ prin alternanța dintre zonele întunecate și cele luminoase și prin folosirea formelor geometrice regulate, cu precădere triunghiuri, dreptunghiuri și pătrate. În plan apropiat o serie de vagoane pătrate crează senzația unui brâu geometric dincolo de care se înalță falnice, macaralele. Pe fundalul lucrării, apa este sugerată prin linii dese, orizontale, ondulate, continue. În dreapta sus, două nave realizate în aceeași manieră stilizată plutesc în larg. Imaginea este caracterizată și printr-o lipsă de perspectivă, toate elementele compoziționale fiind bidimensionale. Lucrarea este semnată și datată, în partea dreaptă, jos, cu creion: „Ethel Lucaci Băiaș 1963”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.