Contele Seweryn Rzewuski (în registrul inventar: Principele Rgewoski)
Brukenthal National Museum

Contele Seweryn Rzewuski (în registrul inventar: Principele Rgewoski)

Grassi, Joseph Maria

CC0 — Public Domain
Brukenthal National Museum

Contele Seweryn Rzewuski (1743-1811), vicehatman al Coroanei (1774-1795), decorat cu ordinul "Vulturul Alb", stând lângă o masă pe care se află o carte deschisă, spre care arată cu mâna dreaptă, în care ține un condei. În spatele scaunului, o ușă deschisă, prin care pătrunde lumina. Contele poartă un costum de culoare albastră, jabou, vestă albă cu bordură roșie, iar peste aceasta eșarfa de culoare albastru deschis a ordinului. În picioare poartă ciorapi albi și pantofi negri, iar la șoldul stâng poartă o rapieră. Peste brațul drept cade o manta roșie, al cărei capăt acoperă fotoliul din spatele său. Portretul este sumar redat, dar permite identificarea personajului. Pe cap poartă perucă, legată la spate cu o panglică neagră. În spatele mesei se află o statuie a zeului Marte așezat, ținând pe genunchi cu mâna stângă un scut oval. În fundal, în spatele personajului, o draperie verde, de aceeași nuanță cu fața de masă. Compoziție bine structurată, dominată de tonuri de verde și ocru, cu accente de alb, albastru și roșu. Redarea în tonuri de gri verzui a statuii aflate în umbră denotă iscusință în folosirea tehnicii grisaille.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.