M. Păunescu · 1971
Construit la începutul secolului al XIX-lea, bordeiul Răpciuni are o arhitectură simplă, cu prispă deschisă pe două laturi și pereții din bârne necioplite, îmbinate la colțuri în cheutori rotunde. Acoperișul în patru pante repezi, cu streașină largă pentru protejarea prispei, este realizat din șindrilă simplă fără crestături, așezată la două rânduri. Este o casă de tip vechi, de proporții reduse, transferată în muzeu în anul 1957 dintr-un sat așezat la poalele masivului Ceahlău. Interiorul are pereții tencuiți și văruiți și tavanul din scânduri de brad cu grinzi aparente. Cuptorul cu vatră constituie centrul de greutate al locuinței. Alături de casă se distinge surla, tip de locuință arhaică folosită, în mod frecvent, ca adăpost sezonier pentru păstori, lucrători la pădure sau pentru gospodari când strângeau fânul în timpul verii de pe terenul aflat la o distanță mai mare de sat. Așezată în apropierea casei, a folosit ca bucătărie de vară. Gospodăria este înconjurată de un gard din țăruși de brad, care se acoperea cu cetină, intrarea făcându-se printr-un „pârleaz“.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.