Hrib, Teodor
Lucrarea este compusă din mai multe schițe-studii dispuse pe trei planuri verticale. În plan inferior este schițat perpendicular pe lucrare un personaj masculin, sprijinit într-un toiag. Acesta este îmbrăcat în haine groase, are părul lung și creț și este ușor adus de spate. Trăsăturile chipului sunt redate minimal, abia vizibile printre ștersăturile de cărbune. Median, separate printr-o linie vibrată verticală, sunt două personaje redate bust. În dreapta, un bărbat îmbrăcat elegant cu jumătatea stângă a feței în penumbră, are trăsături fine, realizate cu tuș. În stânga, din spate, este redat un personaj feminin, în linii puține și estompă de cărbune. În plan superior, deasupra unei linii subțiri și orizontale de tuș, este redat un peisaj marin cu o navă ușor înclinată în stânga. Lucrarea este semnată monogram și însemnată autograf jos, cu creion, în stânga: „[semnătură] Iași”, în dreapta: „Copii”. Lucrarea nu este datată.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.