Cricov - vedere
National Heritage Institute

Cricov - vedere

Unknown artist

CC0 — Public Domain
National Heritage Institute

Monumentul Eroilor din Războiul pentru Întregirea Neamului este un monument de for public aflat în centrul orașului Urlați. Monumentul cuprinde o statuie din bronz așezată pe un soclu sub forma unui obelisc din piatră. Statuia din bronz are 1,8 metri și reprezintă un soldat român cu drapelul ridicat în curmeziș cu mâna dreaptă ca simbol al victoriei, stânga sprijinindu-se în țeava puștii al cărei pat atinge obeliscul. La baza piedestalului situat pe soclu sunt asamblate meplaturi din bronz care reprezintă chipul unificatorilor: Mihai Viteazul și Ferdinand I (față), atacul la baionetă (stg) și acordarea primului ajutor răniților (dr). Deasupra celor două efigii câteva simboluri din bronz reprezintă: baionete, puști, un stindard, o cască și frunze de laur, iar și mai sus inscripția: Eroilor urlățeni morți în războiul pentru întregirea neamului 1916-1918. Pe spatele soclului alte inscripții: Cetățenii urlățeni recunoscători eroilor morți în războiul pentru întregirea neamului. 1916-1918, Asociația Arta Română – turnătorie București, Ctitor medic Ștefănescu Mihail, iar pe laterale listele cu numele a 154 eroi locali. Primăria din Urlați este un imobil cu valoare istorică construit între 1926 și 1927 în stil neoromânesc de arhitectul Toma Socolescu (20. 07. 1883 - 16. 10. 1960). A fost inaugurată în anul 1929. În anul 2022 s-a declanșat o procedură urgentă de clasare ca monument istoric a clădirii, fapt generat de atitudinea luată de opinia publică și un ONG cu privire la intenția primarului de a demola clădirea. Monumentul are o valoare identitară pentru oraș și pentru instituția primăriei. Toma Socolescu este un arhitect care a realizat numeroase clădiri importante în Ploiești și Prahova.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.