Olimp - Imagini din stațiune
National Heritage Institute

Olimp - Imagini din stațiune

CPCS (photographer)

CC0 — Public Domain
National Heritage Institute

Plaja din Olimp, cuprinsă între satul 23 August și stațiunea Neptun, are dimensiuni reduse și intrare în apă abruptă. Aceasta este, în partea nordică, lată și străbătută de golfuri artificiale, create pentru a împiedica eroziunea, iar în cea sudică, îngustă și mărginită de o faleză înaltă, cu vegetație bogată. Complexul Sea View Apartments, fostul hotel Moldova, este situat în centrul stațiunii Olimp, în imediata apropiere a Phoenicia Blue View Resort, fiind construit cu un regim de înălțime cu subsol, parter și 15 etaje. Hotelul Pam Beach, fostul hotel Muntenia, complet renovat în anul 2012 și modernizat în anul 2021, este situat în centrul stațiunii Olimp, la o distanță de 100 de metri față de plajă, fiind dispus paralel cu țărmul Mării Negre și format din 13 etaje. Mai multe informații pot fi citite accesând: https://hotelpambeach.ro/. Hotelul Belvedere face parte, împreună cu hotelurile Amfiteatru și Panoramic, din Phoenicia Blue View Resort, având simplu tract și fiind alcătuit din trei niveluri de cazare dispuse deasupra celui de primire și patru niveluri de cazare încastrate în taluzul falezei, situate sub acesta. Fostul Complex Amfiteatru-Panoramic-Belvedere a fost construit la începutul anilor '70, echipa de proiectare fiind formată din arhitecții Șerban Manolescu, Radu Mănăilă, Dan Ioanovici, Răzvan Florea, Simona Matei, Carmen Beldiman, Mircea Cristescu și Mircea Anania.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.