
1867
Derapelul Legiunii I din Garda Orășenească Galați este de formă dreptunghiulară, confecționat din mătase tricoloră, cu două fețe. Culorile sunt dispuse vertical, cu albastrul lângă hampă, galben la mijloc și roșu liber. Pe o față, în centru, pe culoarea galbenă, este pictat un scut albastru, timbrat de coroană murală. În interior este pictată o coroană aurie, iar sub scut pe o eșarfă albă inscripția „Patria și Dreptulu meu”. Pe cealaltă față, pe galben, este pictat pe o terasă, Sf. Gheorghe călare, omorând balaurul. În colțuri, pe ambele fețe, într-o ghirlandă de frunze de laur este înscrisă cifra I. Prezintă unele lipsuri de material la bordură, rupt în mai multe locuri. Are o consolidare mai veche fiind introdus în tul dublu.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.