
1936
Automat muzical cu tuburi de orgă comandate de un tambur cu știfturi, acționat de un motor pneumatic prin intermediul unei manivele. Mecanismul este plasat într-o cutie de lemn furniruit de culoare maro cu o mască în partea frontală, din lemn și pânză pictată. Masca prezintă pe două coloane laterale din pânză pictată două personaje feminine viu colorate cântând la tamburină și liră. În mijloc sus este un medalion de pânză pictată cu un amoraș cântând la vioară în mijlocul naturii. Pe cilindrul din lemn sunt fixate știfturi și punți din oțel, astfel așezate încât automatul reproduce 9 melodii. Știfturile acționează asupra unui registru cu 42 de clape care, la rândul lor, printr-un sistem de pârghii și supape fac să pătrundă aerul comprimat din foale, în tuburile de orgă așezate în interiorul cutiei (54 tuburi) și față mijloc (34 tuburi). Alegerea melodiei se face printr-un levier pe laterală prin modificarea poziției cilindrului față de registrul cu 42 de clape. Pe etichetă aflată în interiorul capacului se află afișat repertoriul pentru doi cilindri.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.