
Henția, Sava · 1902
Reprezentare cu totul diferită de recomandările erminiilor. Compoziția este împărțită pe două registre, cel superior lăsând oarecum impresia că nu are legătură cu cel inferior, atât datorită spațiului lăsat între ele, în care nu există niciun element de legătură, cât și datorită faptului că registrul superior prezintă, practic, o altă temă: Sfânta treime nou-testamentară, cu Iisus și Dumnezeu-Tatăl așezați pe dronuri de nori, susținând împreună globul cruciger, și porumbelul Sfântului Duh emanând raze de lumină. În registrul inferior, așezați în cerc, în genunchi, apostoli, fără Maica Domnului, privesc extaziați spre cer. Cu partea superioară semicirculară, icoana este încastrată într-o ramă impozantă, cu decor neoclasic.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.