
Unknown artist
Simbol al celui mai mare port al României, Cazinoul de pe faleza din orașul Constanța a fost ridicat în 1904-1910, la inițiativa regelui Carol I, fiind inaugurat la 15 august 1910, în prezența Principelui Ferdinand. Inițial, planurile au fost întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care a proiectat o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, planurile au fost schimbate, primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană), Daniel Renard. Pe 20 august 1916, când au început bombardamentele asupra Constanței, Cazinoul a fost folosit de Crucea Roșie pe post de spital de campanie, însă a fost și clădirea lovită de schije. Pe 19 noiembrie 1917, Cazinoul devine iarăși functional. În 1934, arhitectul Daniel Renard a fost chemat pentru a efectua reparațiile. Din 1941, Cazinoul a devenit gazdă pentru trupele germane. Din nou, a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deținuților politici. Începând din anul 1948, a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 și 1989 a aparținut ONT Litoral. Ultima reparație majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986 – 1988. https://historia.ro/sectiune/general/povestea-casino-ului-abandonat-din-constanta-569217.html Ansamblul „Carmen Sylva și Fata cu Harpă”, situat în Parcul Cazinoului, a fost construit în cinstea Reginei Elisabeta a României, al cărei pseudonim literar era „Carmen Sylva”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.