Unknown artist
Icoana o reprezintă a interpretare a tipului Maica Domnului Hodighitria(Arătătoarea Căii, Povățuitoarea), a cărei primă reprezentare se află la Sf. Evanghelist Luca. Zugravul tratează tema după indicațiile canonului bizantin, cu accente populare. Fecioara Maria 3/4 bust, îl ține pe Isus pe mâna stângă, în timp ce cu mâna dreaptă arată către El, într-un gest care înseamnă și tandrețe. Capul ușor aplecat spre Prunc, mâna stângă, mai mult îl îmbrățișează decât arată.Privirea îndreptată lateral, melancolică. Ochii cu spâncene arcuite lung, nasul pătrățos, fruntea acoperită aproape în întregime de maphorionul de culoare grena, tivit cu un galon argintiu, cusut cu pietre scumpe, la mâneci cu franjuri lungi în formă de floare. Stola verde, cu galon argintiu la guler și mânecuțe .Cele trei stele simbolizând întreita Feciorie nu se observă, ceea ce indică o dată în plus factura populară a icoanei. Chipul Pruncului este grav, ușor diform, prelung, cu părul pieptănat cu cărare pe mijloc.Cu mâna dreaptă binecuvintează (ține palma deschisă, cu toate degetele întinse) iar în stânga ține un filacter pe care scrie doar IS HS.Veșmintele simple, cămașă albă, cu bordură lată, poale verzi.Picioarele goale.Nimbul cruciger cu însemnele consacrate Proporțiile sunt în mare respectate, dar se observă caracterul popular. Iluminarea suprafețelor stângace. Fond întunecat, verzui, nimburile trasate cu un instrument, linie subțire, alb-gălbuie;la fel și inscripția plasată la nivelul capului Maicii și în dreptul umărului lui Isus. Rama îngustă profilată, pictată 1/2 roșu putred,1/2 galben.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.