Inscripția îl indică pe Iisus ca Pantocrator (greacă Παντοκράτωρ, în limba slavă Господь Вседержитель), deși conform indicațiilor iconografice corespunde reprezentării lui Iisus învățător, sau Hristos Ușa, bust, binecuvântând cu mâna dreaptă, în mâna stângă ținând cartea sfântă deschisă cu următorul text: "Veniți la mine voi toți cei oropsiți de soartă…". Fața trasă cu bărbia ascuțită, nas subțire și drept. Privirea îndreptată ușor spre dreapta. Gura, de asemenea, exprimă tristețe. Barbă despicată pe mijloc"mocraia brada"(în iconografia rusă), părul pieptănat cu cărare pe mijloc, lăsat pe umeri. Vestimentați: chiton- foița metalică, motive florale incizate,pictate cu albastru și orange, motive geometrice la klav borduri și mânecă, himation roșu cu interstiții de albastru și brun, decorat cu motive fitomorfe metalice în volute ample.Nimb cuciger trasat cu roșu, bogat decorat prin ștanțare, urmărind liniile crucii. Chenarul lat, roșu grena, specific icoanelor de tip Krashnushka, dublat pe conturul foiței, la interior, cu un chenar triplu de motive incizate, cel de la interior cu struguri. Fondul: foița metalică argintie. Cromatica specifică, tonuri de brun, roșu, galben, valorate de strălucirea foiței metalice.
"Dimitrie Gusti" National Village Museum

http://data.europeana.eu/agent/167479

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.