Icoana reprezintă un arhanghel binecuvântând(posibil arhanghelul Gavriil). Manieră populară, mâna cu care binecuvintează disproporționată în comparație cu corpul.Chipul, redat din semiprofil are trăsături proeminente, carnale(buze mari, roșii, nasul butucănos, obrajii roșii, ochii mari, ușor oblici, sprâncene groase, părul negru, creț, cu o șuviță pe frunte). Este înveșmântat cu o tunică cu faldurile bine realizate. În mâna stângă ține o carte. Fond întunecat, pictura este degradată, murdară și cu lacune.Partea din dreapta a picturii(altă bucată de lemn) pare să fi fost inversată. Icoana este montată într-o ramă sculptată cu semicercuri duble. În partea superioară , din același lemn cu rama este sculptat un medalion oval, în cadrul căruia se distinge o figură antropomorfă stilizată. Rama este montată cu niște cuișoare de fier mai recente(în 1980 A. Bratu, muzeograf, consemnează că rama era detașabilă. Probabil că avem de-a face cu un fragment din Bunavestire, întrucât pe spate a mai existat o pană a cărei dispunere arată că rama și icoana făceau parte din ansambluri diferite.
"Dimitrie Gusti" National Village Museum

anonim

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.