http://data.europeana.eu/agent/167479
Icoana îi reprezintă pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, susținând crucea pe care a fost răstignit Isus, cruce găsită de Împărăteasa Elena la Ierusalim. Crucea, tipul Calvarului, redată tridimensional, cu brațele drepte este în centrul compoziției, constituind axul de simetrie al acesteia. Sf. Elena(dreapta) și sf. Constantin(stânga),tineri, cu părul lung, castaniu revărsat pe umeri, susțin crucea cu câte un braț. Veșminte împărătești, coroane înalte pe cap și sceptru(împăratul Constantin).Chipurile expresive, aureolele și coroanele aurite.Veșmintele(cămăși cu poale lungi, mantii lungi de culoare roșu cărămiziu) simple, fără decorațiuni. Sf. Elena are poalele veșmintelor de culoare verde, iar împăratul Constantin cizme înalte. Amândoi poartă epitrahil decorat cu cruci. Crucea decorată cu un caroiaj din linii întretăiate de culoare ocru -brun În jumătatea inferioară a câmpului icoanei este sugerat relieful, prin succesiuni verticale de grupuri de linii ondulate, curbe, hașuri, în alternanță cromatică (cafeniu cu roșu și galben). Fondul de culoare albastru închis dă profunzime compoziției. Crucii i se adaugă câte un ciorchine de strugure din boabe sferice, roșii și două ramuri cu frunze(de la întretăierea superioară a brațelor) .În colțurile de sus câte o floare roșie cu frunze ovoidale În spațiul rămas liber, câte un serafim pe norișori cu margine cafenie. Paleta cromatică este variată, aglomerată: roșu, galben, negru, alb, verde-oliv, bleu, albastru, cafeniu. Compoziția este echilibrată, dar destul de încărcată. Desenul și umplerea spațiilor deasemenea, nu foarte îngrijite. Modelul este întâlnit în Șhei în sec. XIX, o icoană de acest tip aflîndu-se în colecția Muzeului Țăranului. Rama este de lemn de brad, cu o adîncitură circulară pe mijloc, "dosul" din placaj, bătut cu cuie(nou).
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.