Prăznicar: scene din viața lui Iisus și a Mariei
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Prăznicar: scene din viața lui Iisus și a Mariei

Unknown artist

CC0 — Public Domain
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Compoziția este realizată din mai multe casete. Central este o casetă mai mare în care este reprezentată Pogorârea la iad a Domnului Iisus Hristos și arătarea la mormânt Mariei Magdalena a Mântuitorului, după Înviere. În jurul casetei central sunt desfășurate 12 casete mai mici, egale, în care sunt scene ale praznicelor împărătești: „Cina de la Stejarul lui Manvri”, „Nașterea Maicii Domnului” este pictată a doua, începând din colțul drept al icoanei, în partea superioară urmează spre stânga „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, ”Buna Vestire”, ”Închinarea Magilor”. În dreapta este reprezentată „Întâmpinarea Domnului”. „Botezul Domnului” este realizat în zona mediană în dreapta. Sub scena Întâmpinării Domnului, este pictată „Intrarea Mântuitorului în Ierusalim”. A treia casetă, de sus în jos, pe partea dreaptă este „Schimbarea la față” . Sub aceasta este reprezentată „Înălțarea Sfintei Cruci”. Urmează spre stânga reprezentarea „Adormirii Maicii Domnului” și apoi „Înălțarea Mântuitorului”. Toată compoziția este mărginită de un chenar de culoare ocru. Modul miniatural de realizare a picturii amintește de Scoala de iconografie moscovită, dar modul de execuție este stângaci.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.